Despre blog

Bine ai venit în acest spațiu cultural dedicat serialelor și culturii asiatice, în special celei coreene și chinezești. Să-ți povestesc de unde a început totul.
Când am vazut pentru prima dată Boys over folowers cu Lee Min-ho și Koo Hye-sun era 2010. Făceam, la vremea respectivă, o cercetare despre adolescenți și algoritmul youtube-ului mi-a adus în față primul episod al acestui serial. A fost prima noapte albă dintr-un lung șir de nopți albe petrecute în compania minunatelor personaje din serialele coreene.
M-a fascinat din prima clipă regia cu totul diferită de serialele de masă obișnuite în România acelor ani, sensibilitatea deosebită a actorilor și actrițelor coreeni și mai ales trăsăturile lor atât fizice cât și de caracter. Firesc, s-au născut intrebările de natură culturală: de ce loialitatea față de familie avea o greutate atât de imposibilă în fiecare intrigă? De ce statutul social al unui personaj părea o forță fizică, nu un simplu detaliu de fundal? Cu minunata lume a serialelor chinezești am făcut cunoștință în 2016 cu Ice Fantasy, cu Feng Shaofeng și Victoria Song. Serialul avea 62 de episoade. Nici nu-mi imaginasem că voi putea urmări vreodată un serial atât de lung… Deși efectele speciale pe vremea aceea nu erau atât des spectaculoase ca CGI-urile din prezent, drama respectivă m-a fascinat atât de tare încât m-am abonat rapid la stremer-ii chinezești de media IQIYI, WeTv, Mango și Youku. Ice Fantasy a fost pentru mine un serial atât de încărcat de mitologic încât mi-am dat seama că nu mă uitam doar la divertisment. Mă uitam la o civilizație care se explica pe sine prin poveste.
Pe urmele dragonului s-a născut din această realizare.
Acesta nu este un site despe recenzii cu note deși voi pune și eu rating-uri ca să nu stric tradiția. Există site-uri excelente care fac asta mult mai bine și care au în jurul lor o comunitate de fani. Acest blog este un spațiu de interpretare culturală, un loc în care un serial devine o ușă, iar ușa se deschide spre ceva real: o dinastie, o filozofie, un cod social care a modelat viețile a milioane de oameni de-a lungul secolelor. Când scriu despre un serial istoric chinezesc, nu vreau să mă rezum doar la intrigă. Mă întreb ce dezvăluie acel serial despre civilizația care l-a produs — și de ce acea lume mai contează și astăzi. Scriu pentru cititorii români în mod special pentru că avem propria noastră relație complicată cu imperiile. Această experiență ne oferă o sensibilitate aparte față de poveștile despre onoare, supraviețuire și costul loialității sau lipsa acesteia, teme care străbat atât drama coreeană, cât și cea chineză ca o coloană vertebrală.Nu trebuie să știi nimic despre istoria Estului Asiatic pentru a citi acest blog. Trebuie doar să fii curios. Restul dă-mi voie să-ți prezint eu.
Sunt un creator independent de conținut. Asta înseamnă că fiecare articol pe care îl citești aici, contextul istoric, analiza culturală, punțile românești pe care le construiesc între lumea lor și a noastră, este cercetat, scris și editat de o singură persoană. La partea istorică mă consult cu o prietenă care este specialist în acest domeniu.
Folosesc imagini generate cu ajutorul AI pentru ilustrații. Vreau să fiu transparentă cu privire la acest lucru. Imaginile AI sunt un instrument practic pentru un soloprenor. Folosesc și fotografii reale din arhive de muzeu, surse academice și capturi de ecran din serialele însele, cu citatea sursei.Scriu sub pseudonim, Lanya, nu din secretomanie, ci pentru că Pe urmele dragonului nu are în prim plan o persoană, ci cultura și civilizația din care s-au născut aceste seriale.
Ce veți găsi aici
Seriale Coreene: recenzii și analize culturale ale dramelor coreene, istorice și contemporane, scrise pentru cititori care vor mai mult decât un rezumat al intrigii.
Seriale Chinezești: analiza dramelor chinezești din toate perioadele și toate genurile, de la intrigile de curte ale Dinastiei Tang la romanele moderne — cu context istoric împletit în mod firesc în text.
Pe urmele culturii: articole culturale independente, care există dincolo de orice serial.
Topuri: liste atent alcătuite pentru fiecare stare de spirit, fiecare punct de pornire, fiecare nivel de familiaritate cu povestirea asiatică.
De ce contează profunzimea culturală
Te poți uita la un serial pur și simplu pentru a gusta o poveste bună, o versiune a vizionării care este pur emoțională: urmărești personajele, simți ce simt ele, termini serialul și treci mai departe. Este super ok. Divertismentul este suficient. Pe de altă parte, poți urmări un serial printr-o cheie culturală. Și anume această versiune, în care puteți înțelege de ce, de pildă, protagonista nu își poate alege pur și simplu soțul și cât a costat această constrângere femeile de-a lungul secolelor pe parcursul istoriei. O versiune în care obsesia personajului negativ pentru onoarea familiei încetează a fi un artificiu narativ și devine o fereastră către un sistem de valori care a modelat jumătate din populația lumii timp de aproape patru mii de ani.
O versiune în care o singură culoare a costumului îți spune totul despre poziția socială a unui personaj înainte ca acesta să rostească o singură replică.Această versiune este mai bogată. Și pentru ea există acest blog. Ați făcut deja primul pas găsind drumul până aici. Urmele dragonului se adâncesc din acest punct înainte. Urmați-le în ritmul care vi se potrivește.
Bine ați venit pe Pe urmele dragonului.
