A girl like me

Tânăra Ban Hua este frumoasă și pricepută la arte marțiale. Din păcate nimeni nu vrea să se căsătorească cu ea pentru că are faimă de ”piază rea”. Lucrurile se complică atunci când începe să viseze fragmente din viitor. Nobilul Rong Xia i se alătură pentru a dejuca nenumărate conspirații.

Rating personal: 9,5/10

Genul: comedie romantică, istoric, producție China

Anul aparitiei: 2021

Subtitrări (Viki.com) : subtitrare în Engleză și Română*

Credit imagine: creditul imaginii aparține studiourilor de producție respective

Adaptare după un roman de Yue Xia Die Ying

O poveste în regia lui: Chen Wei Xiang

Urmărește un fragment:

Distribuție:

Actriță/ActorÎn rolul
Guan Xiao TongBan Hua
Hou Ming HaoRong Xia
Li Chung LinBan Heng
Xia NanShi Fei Xian
Zhao Shun RanShi Jin
An Yong ChangXie Wan Yu

Viki Link către film:

A girl like me

”A girl like me” este un serial care o are ca protagonistă pe Ban Hua, o tânără de viță nobilă (baroneasă), frumoasă, deșteaptă, cu un stil foarte direct și deschis de a fi. Pasiunea sa sunt artele marțiale, la care și excelează. Frumoasa noastră are însă ghinion în alegerea soților. Pentru că șansele sale la căsătorie s-au splulberat de câteva ori din motive independente de ea, în oraș s-a dus vestea că Ban Hua ar fi piază rea pentru viitorul său soț. Astfel încât nici o familie bună nu mai vrea să o aibă de noră.

A girl like me
Sursa foto: goldposter.com

De parcă oprobriul public nu ar fi fost suficient pentru a tulbura viața tinerei Ban Hua, ea începe să aibă anumite vise care prevestesc viitorul apropiat. Înțelegând că prin acțiunile sale din timpul zilei ar putea cumva împiedica dezastrele profețite în vis, Ban Hua încearcă din răsputeri să își schimbe soarta.

A girl like me
Sursa foto: goldposter.com

În timpul acestor încercări îl întâlnește pe Rong Xia, un tânăr nobil și foarte educat, al cărui familie suferise o soartă tragică. El se află în căutarea circumstanțelor și motivelor care duseseră la declinul familiei sale. Rong Xia nu este numai cel mai frumos bărbat din regiune ci și cel mai inteligent. Cu firea sa blăndă și calculată contrastează plăcut cu felul repezit de a fi a lui Ban Hua.

Cei doi fac împreună o echipă bine sudată. Ei dejucă multiple conspirații, reușind să se salveze împreună din orice bucluc.

A girl like me - full cast
Sursa foto: goldposter.com

Familia lui Ban Hua este una dintre cele mai frumoase familii pe care le vei întâlni în dramele istorice. Fiecare dintre membrii ei îl susține pe celălalt. Părinții lui Ban Hua sunt înțelegători și respectuoși cu alegerile ei și fratele ei este un scump. Chiar și cele două slujnice îi sunt lui Ban Hua ca niște surori.

Singura problemă a acestei familii este că sunt…cam din topor. Nici unul dintre ei nu este prea școlit și asta duce la situații de-a dreptul hilare – când încearcă să citească o scrisoare de pildă, sau să descifreze sensul unei poezii.

Un serial care te va face să petreci cu siguranță clipe de încântare și relaxare.


Recomandări


Împodobește-ți Desktop-ul cu Wallpaper-ul nostru Gratuit!
Eleganță Asiatică într-un Wallpaper Exclusiv

Wallpaper Mockup

Vino în comunitatea noastră, înscrie-te la Newsletter și ai acces instantaneu la această bijuterie digitală! Descarcă acum GRATUIT Wallpaper-ul cu Actrițe Celebre din Serialele Chinezești și transformă-ți desktopul într-o operă de artă! ✨🖥️

Distribuie: