Marco Polo și China secolului al XIII-lea

Pornește pe urmele neguțătorului venețian Marco Polo alături de cartea sa Il Milione și descoperă China secolului al XIII-lea. O lume sofisticată, cu obiceiuri deosebite de ale europenilor din acea vreme, plină de bogăție și curiozități. O carte care a inspirat geografi, istorici și cercetători de-a lungul timpului până în zilele noastre.

Il Milione, carte apărută la Veneția în sec. al XIII-lea, a avut în epoca sa o importanță covârșitoare din punct de vedere geografic, istoric și etnografic, reprezentând un text de referință pentru toți exploratorii și călătorii din epocile succesive.

Marco Polo a petrecut 17 de ani în China, la curtea lui Kublai Khan și avea deci o experiență aprofundată asupra obiceiurilor de la curte și a vieții din China secolului al XIII-lea. La întoarcerea în Veneția a fost luat prizonier de către genovezi. Era anul 1298. Astfel, el și-a dictat amintirile de călătorie în închisoarea din Genova colegului său de celulă Rustichello da Pisa, autor de romane cavalerești, care le-a așternut pe hârtie în limba franco-venetă. Titlul original era Livre de Mereveilles du Monde (Cartea despre minunile lumii).

Textul a fost ulterior tradus în latină și în alte limbi, ajungând foarte cunoscut în toată Europa atât în cercurile literare cât și printre oamenii de rând. Însemnările de călătorie ale lui Messer Marco Polo l-au inspirat pe Cristofor Columb să pornească în căutarea Indiilor, reconstruind traseul întreprins de frații Polo cu câteva sute de ani înainte.

În epocă mai circulau și alte rapoarte de călătorie, precum Historia-Mongalorum scrisă de Giovanni da Pian del Carpine și Itinerarium-ul lui William de Rubruck. Spre deosebire, însă, de aceste două scrieri, Marco Polo descrie călătoria sa chiar pe drumul Mătăsii, ajungând până la Catai, denumirea sub care era cunoscută China în epocă. El dă mărturie asupra existenței unei civilizații foarte sofisticate și bogate, comparabilă cu cea europeană.

Spre deosebire de scrierile anterioare, din Il Millione reiese clar că locuitorii acelor ținuturi nu erau numai nomazi care trăiau în baza transhumanței, cum se credea în epocă. Dimpotrivă, ei aveau orașe împrejmuite cu ziduri, poduri deosebite împodobite cu sculpturi, știau să scrie și să citească și aveau în general o cultură sofisticată.

Textul este împărțit în capitole cu mai multe secțiuni. Fiecare capitol descrie un singur loc sau o singură întâmplare. Povestea călătoriei nu este una liniară. Polo împletește în descrierea călătoriilor sale povestiri despre locurile vizitate, anecdote și mituri.

Începuturi

Marco Polo s-a născut în 1254 la Veneția într-o familie de neguțători înstărită, fiind fiul negustorului Niccolo Polo. Mama lui Marco s-a îmbolnăvit și a murit pe cand Marco era încă mic, fiind crescut de rude. În timpul copilăriei sale, Marco își ajută rudele și învață la rândul său meșteșugul comerțului.

Republica Venețiană, Serenissima, era la vremea aceea un important centru comercial și cultural. Avea o flotă proprie și familii ducale foarte bogate și puternice. Republica era condusă de un Doge, numit și Serenissimo, termen care s-a transmis prin asociere și orașului. Din motive de siguranță, orașul s-a extins pe toate insulele dimprejur. Simbolul orașului este un leu înnaripat care ține între labe o carte deschisă, cartea Sfântului Marcu. Legenda spune că Sfântului Marcu, naufragiat în lagună, i s-a arătat un înger care i-a spus: ”Pace ție Marcu, evanghelistule, aici te vei îngropa”. Deci în această Republică plină de bogăție, arte și comerț a copilărit Marco Polo.

Prima călătorie a fraților Polo

Probabil că Marco nu ar fi ieșit niciodată din Veneția dacă cei doi frați Polo: Niccolo, tatăl lui Marco și Matteo fratele lui, nu ar fi întreprins o primă călătorie de succes în îndepărtata Asie în anul 1264. Ei plecaseră inițial să facă negustorie pe Drumul Mătăsii, spre Constantinopol. Drumul Mătăsii cuprindea toate drumurile terestre și fluviale care legau Orientul de Occident și avea o lungime de aproximativ 8.000 de kilometri.

Împinși de oportunitățile întâlnite pe cale, frații Polo se deplasează înspre Crimeea, spoi în Uzbeckistan, ajungând în anul 1264 la Beijing la curtea lui Kublai Khan, primul împărat de origine mongolă a Chinei. Această primă călătorie a fraților Polo în Asia se încheie în 1269 când cei doi se reîntorc la Veneția ducând o ambasadă din partea lui Kublai către Papa de la Roma.

Călătoria lui Marco Polo

Dar să revenim la călătoria lui Marco în îndepărtatul Chitai, cum probabil îi spusese tatăl său, ca toată lumea europeană din vremea aceea. Când Marco a împlinit 17 ani, frații Polo au ridicat iar ancora și au pornit pentru a doua oară înspre Asia. De această dată Marco făcea parte din expediție. Era anul 1271, în timpul Ducelui Lorenzo Tiepolo. Pentru Evul Mediu, în care speranța de viață se învârtea în jurul vârstei de 50 de ani, putea fi socotit a fi în floarea vârstei. Aflase din povestirile tatălui și ale unchiului său peripețiile prin care aceștia trecuseră în prima lor călătorie spre Estul îndepărtat și era cu siguranță dornic să înceapă aventura.

Cei trei s-au oprit întâi în orașul Acri, apoi s-au abătut la Ierusalim pentru a lua ulei sinfțit de la Candela din Sfântul Mormânt, așa cum fusese cerința lui Kublai Khan, întrucât Kublai era interesat de creștinism, mama sa fiind creștină. Și-au continuat apoi călătoria prin Anatolia și Armenia, Georgia, au traversat râul Tigru, ajungând în Mosul și Bagdad. De acolo s-au oprit în Tabriz în Nord-Vestul Iranului de astăzi, loc de o deosebită importanță comercială în timpul acela. Din 1265 la 1282 Persia a fost sub conducerea lui Abaqa Khan care avusese o mamă creștină și una dintre soțiile sale era Maria Palaiologina,  fiica Împăratului bizantin Mihail VIII Paleologul. El a făcut Tabrizul unul dintre cele mai importante noduri comerciale ale vremii sale. Pe străzile sale se întâlneau diplomați, ambasadori și negustori de tot felul, care aduceau în Europa mătăsuri, blănuri rare, piper, vopseluri, bumbac și sclavi.

Povestea celor trei Magi

Călătoria lor a trecut apoi prin Yazd în Persia (Iran-ul de astăzi) până la portul Ormuz, renumit în comerțul cu mirodenii. Tot în Persia, povestește Marco despre cei trei magi de la Răsărit: Balthasar, Gaspar și Melichior, cei care s-au închinat Pruncului Iisus Hristos și care I-au adus daruri: aur, smirnă și tămâie. Legenda spune că, atunci când cei trei magi i-au dat lui Iisus darurile lor, le-a dat și Pruncul Sfânt o piatră.

Magii nu au prețuit însă piatra și au aruncat-o într-o fântână. Și când au aruncat-o, s-a coborât foc din cer în acea fântână și atunci magii s-au căit că nu au prețuit darul Pruncului Sfânt. Notează Marco ”și au luat foc din acea fântână și l-au dus cu ei și l-au pus într-o biserică de-a lor și au de sfânt acel foc. Și când acela se stinge, trimit iar la fântână (pe cineva n.tr.) și aduc iar focul acela și îl țin în permanență aprins și se închină la el și îl au de mare sfințenie” (trad. proprie).

La hotarele imperiului

Călătoria celor trei a continuat prin Afganistan și Turkmenistan până au ajuns în deșertul Gobi. Acolo, povestește Marco, ”îl adoră pe Mahomed” și au mult fier și oțel. În deșert, timp de 8 zile, nu au întalnit fructe sau apă și la capătul acestuia au ajuns în provincia Tonocan, cu castele și cetăți și în care se găseau ”femei peste măsură de frumoase” (trad. proprie). Apoi au continuat spre Tahican unde erau munții de sare, în Badakhshan (Baudascian) unde erau munți din care se extrăgea argint și pietre prețioase. Se aflau deja, în extremitatea vestică a Chinei. Aventura îi poartă patru zeci de zile prin locuri fară nici un fel de locuitori până ajung la Kashgar (Casciar) ai cărui locuitori se ocupau cu artele și comerțul. Cravana traversează apoi deșertul Lop, în bazinul Tarim, actuala regiune Xinjiang în nord-vestul Chinei.

Marco descrie cămilele, preferate de călători pentru traversarea deșertului, întrucât sufereau mai bine setea și puteau transporta o cantitate mai mare de mărfuri decît asinii, folosiți în general la transport. Lăsând în urmă deșertul și ajungând la Karakorum, Marco amintește de fosta capitală a Imperiului Mongol și de faimosul Gingis Khan. Odată cu intrarea în provincia Tangut (actuala provincie Gansu) cei trei călători se consideră ajunși în China. La patru zeci de zile de Shangdu (Giandu), călătorii sunt întâmpinați de o gardă imperială trimisă să-i însoțească.

Shangdu (actualul Xanadu), era reședința de vară a împăratului, pentru lunile iunie, iulie și august. Acolo Kublai, deși avea în oraș un palat, avea ridicată o Yurtă (cort mongol) în mijlocul unei văi-grădină împrejmuită cu zid, care cuprindea de jur împrejur 15 mile. Această Yurtă era așa de mare și frumos alcătuită încât l-a impresionat pe Marco, care cu siguranță nu mai văzuse un palat care se putea strânge și depozita nouă luni pe an. Stâlpii de susținere ai cortului aveau 3-4 palme grosime, pânza era impermeabilă și colorată și era susținut de 200 de frânghii de mătase. Valea în care era pus cortul era locuită de tot felul de animale și păsări. Împăratului îi plăcea să meargă la vânătoare cu șoimi și avea chiar și un leopard care îi aducea vânatul.

Drumul îi poartă apoi la Khanbalik (Cambaluc), capitala imperiului, actualul Beijing. Era în jurul anului 1275 și călătoria durase aproximativ trei ani și jumătate.

La curtea lui Kublai Khan

Marco descrie cu uimire mareția palatului de la Beijing. În lunile reci de iarnă Kublai își avea reședința în acest palat. Întreg complexul era împrejmuit de un zid pătrat, fiecare latură având o milă lungime și pe fiecare cant al acestui zid era câte un palat în care împăratul ținea toare harnașamentele și armele de care avea nevoie în războaie. În interiorul zidurilor mai erau încă patru palate.

Cinci porți asigurau accesul în complex, dintre care una era destinată exclusiv împăratului. În mijlocul complexului era chiar palatul împăratului, apărat la rîndul său de un zid. Pereții camerelor și sălilor erau toare acoperite cu aur și argint, cu basoreliefuri reprezentând scene de luptă, păsări, animale și alte lucruri minunate și erau acoperite astfel încât privitorul să nu vadă decât aur și argint. Sala tronului era largă încât încăpeau șase mii de persoane. Palatul avea atîtea camere încât ”nici nu e cu putință a crede” (trad. proprie).

”Între zidurile care împrejmuiau palatul regal era o minunată grădină plină cu animale sălbatice: cerbi albi, căprioare, hermeline. Un lac foarte mare adăpostea o abundanță de pești feluriți și în lac se vărsa și din el se revărsa un râu, iar o rețea de plase de metal păstra peștii în interiorul lacului. În partea nordică a lacului era un munte artificial, înalt de o sută de pași și care se întindea pe o milă. Acest munte era acoperit de copaci veșnic verzi și dacă împăratului i se spunea de vreun copac deosebit, într-un alt loc, trimitea și-l transplanta cu rădăcini cu tot în acest munte, indiferent cât de mare ar fi fost copacul. […] Și în vârful muntelui era un mic palat care era o încântare pentru că oferea o priveliște panoramică asupra orașului”. (trad. proprie)

Orașul Beijing

Orașul se întindea pe o suprafață pătrată, avînd șase mile pe fiecare latură. Era străjut cu ziduri din pământ groase de zece-douăzeci de pași care de la bază la vârf se îngustau, având în vârf trei pași. Zidurile erau albe și crenelate, având zece porți. La fiecare poartă era câte un palat, în care se adăposteau soldații care păzeau orașul.

Porțile erau făcute astfel încăt să se vadă de la o poarta la cealaltă. În mijlocul orașului era situat un clopot care suna noaptea de trei ori. Și după sunetul clopotului nu mai avea nimeni voie să iasă afară din casă decât în caz de mare necesitate: naștere sau boală. Și fiecare poartă era păzită de o mie de soldați, nu pentru că ar fi extstat o amenințare din partea vreunui alt popor ci numai pentru prestigiul împăratului și pentru a apăra orașul de tâlhari.

Împăratul mai avea o gardă călare de douăsprezece mii de cavaleri, împărțiți în patru cete, fiecare cu câte un căpitan. Cetele făceau de strajă în interiorul palatului, în schimburi de câte trei zile și trei nopți, timp în care mâncau și dormeau la palat.

Orașul era împărțit în parcele pătrate și străbătut de străzi cu semne colorate care ajutau în trafic așa încât întreg orașul dădea senzația unei table de șah. Cât de diferit trebuie să-i fi părut lui Marco o astfel de împărțire citadină, venind din Europa Medievală cu străduțele ei strâmte și întortocheate.

Una dintre cele mai mari realizări ale lui Kublai Khan a fost renovarea Marii Pagode Albe din secolul al XI-lea, clădirea budistă cea mai înaltă a Beijingului din acea vreme.

Marco Polo a fost impresionat și de observatorul astronomic construit la Beijung în anul 1270. Acesta era folosit de către astronomii creștini, chinezi sau saracini pentru a încerca să deslușească în stelele și în mersul lor șă prezică eventualele evenimente viitoare.

Kublai Khan

Kublai Khan (Împăratul Shizu sau Setsen Khan) era nepotul marelui conducător al mongolilor Gingis Khan, cel care a reunit pentru prima oară toate triburile mongole. Kublai (1215-1294) a fost întemeietorul Dinastiei Yuan a Chinei, prima dinastie cu conducatori de etnie mongolă. El a fost un conducător înțelept care a știut să-și apropie supușii din cele mai îndepărtate provincii ale imperiului prin marea deschidere și libertate religioasă acordată acestora. Curtea sa cuprindea funcționari cu etnicitate felurită: mongoli, tibetani, arabi, chinezi. Marco avea 21 de ani cînd a ajuns la curtea lui Kublai.

Așa îl descrie Marco pe Kublai Khan: ”Marele domn între domni Coblai Kane este de mărime medie, nici scund nici înalt. Carnațiunea lui este frumoasă și este minunat alcătuit în toate membrele sale, cu fața albă și ochi negri frumoși, nasul bine făcut care îi stă foarte bine.

El are patru femei pe care le ține ca neveste ale sale. Și fiul cel mai mare, pe care îl are de la aceste neveste este moștenitorul tronului. Ele se numesc împărătese și fiecare se cheamă după numele său și fiecare dintre ele ține curtea sa proprie și nici una nu are mai puțin de trei sute de domnișoare de palat și au mulți paji și alți servitori și servitoare și (fiecare dintre ele) are până la zece mii de persoane” (trad. proprie).

Pe lîngă cele patru neveste, împăratul mai ținea și nenumărate concubine, numite de Marco în carte ”prietene”. Kublai Khan mai povestește Marco, avea de la nevestele sale 22 de fii și de la concubinele sale alți 25 de fii și fiecare dintre ei era mare nobil. Și dintre cei 22 de la nevestele sale 7 erau mari conducători de provincii și foarte înțelepți.

Soliile lui Marco

La curtea imperială, Marco a învățat în câteva luni limba Uyghur, limbă folosită la curtea mongolă a Chinei, lucru care l-a încântat pe împărat în asemenea măsură încât l-a numit pe Marco membru al curții imperiale. În această calitate a fost trimis inspector de taxe în Yangzhou în Nord-estul Nanjing-ului.

În calitate de slujbaș împărătesc, Marco a vizitat mai multe orașe mari și mici ale Chinei, printre care Karakorum, o parte a Siberiei până în Tibet și India. Orașul care l-a impresionat cel mai mult însă, a fost Kin Sai (Quinsai), identificat ca Hangzhou-ul de astăzi, oraș care, își amintește Marco, avea doăsprăzece mii de poduri. Marco îl descrie ca fiind ”cea mai nobilă cetate din lume și cea mai frumoasă”. Venind din Veneția, faptul că în Huangzhou apa îmbrășișa fiecare cartier al orașului îi amintea cu siguranță lui Marco de casă. El suprinde în amănunt piețele din oraș, cu minunatele piersici și pere, cele 12 ghilde de meserii, locuitorii nobili, și băile publice în care se puteau scălda până la 100 de oameni.

Nici nu e de mirare că a rămas impresionat de oamenii din Huangzhou, căci observă Marco: ”oamenii aceia nu se gândesc la altceva după o zi de lucru decât să petreacă restul orelor în petreceri și plăceri cu nevestele sau prietenele lor” (trad. proprie).

Minunățiile Chinei

Despre banii de hârtie

Printre multele prilejuri de uimire ale lui Marco se numără folosirea banilor de hârtie. Deși par un lucru banal în zilele noastre, introducerea banilor de hârtie, a căror valoare era, la vremea respectivă, acoperită în aur, reprezintă o invenție epocală. Marco remarcă: din scoarță de dud – ”arborele ale căror frunze le mănâncă viermii care fac mătasea” (trad. proprie) – se extrage o foiță subțire care este în fața lemnului, acea foiță era tăiată în diferite dimensiuni și avea valori diferite.

”Aceste monezi de hârtie poartă sigiliul marelui împărat și pe toți îi obligă să accepte aceste hârtii ca mijloace de plată în toate provinciile și locurile unde el își are stăpânirea și nimeni dintre supușii săi nu îndrăznește să le refuze fiindu-le amenințată viața” (trad. proprie). Mirarea lui Marco merge mai departe pentru că monezile de hârtie se puteau schimba pentru perle, aur, argint și orice alt lucru. O monedă de hârtie care ”valorează zece arginți nu cântărește cât unul” (trad. proprie). Neguțătorii se foloseseau de aceste monezi de hârtie întrucât le puteau schimba cu ușurință în toată împărăția marelui Khan.

Împăratul cumpăra cu aceste monezi de hârtie tot aurul și toate perlele și lucrurile prețioase care îi erau aduse la curte. Monezile de hârtie deteriorate se înlocuiau la curtea regală în schimbul unei taxe de 3% . De asemenea dacă cineva avea de făcut vreun obiect în aur sau argint putea schimba monezi de hârtie cu aurul sau argintul respectiv la curtea împăratului. Astfel, observă Marco, împăratul este cel mai bogat om din lume.

Pietrele care ard

De mirare au fost pentru Marco și cărbunii: ”pietre negre pe care le extrag din munte și care ard mult mai bine decât lemnul. Dacă le pune cineva seara pe foc ele se aprind bine și toată noaptea mențin focul. Și în toată China nu ard altceva decât acele pietre negre, deși au lemne, pentru că aceste pietre sunt mai ieftine” (trad. proprie).

Sfârșitul călătoriei în China

Înspre 1292, odată cu îmbătrânirea lui Kublai Khan și deteriorarea sănătății sale, cei trei Polo l-au rugat insistent pe Kublai să le permită să se întoarcă acasă, la Veneția. Ocazia s-a ivit în momentul în care Kublai a dorit să trimită una dintre prințesele sale pentru a se căsători în Persia cu Arghun Khan. Astfel, cei trei s-au oferit să o însoțească pe prințesă în această călătorie. Alaiul de nuntă cuprindea 14 nave și 600 de oameni de la curte și marinari.

Expediția a pornit din portul Quazhou și s-a îndreptat spre sud, trecând prin Vietnam, Sumatra, Siri Lanka (Ceylon) , urmând coasta de vest a Indiei și ajungând în final în sudul Persiei în portul Hormuz. Până să ajungă alaiul de nuntă la Khorasan, mirele murise așa încât prințesa l-a luat de bărbat pe Mahmud Ghazan, conducătorul de origine mongolă a Persiei între 1295-1304, intrat în istorie pentru convertirea statului său la Islam și războaiele purtate cu Egiptul.

Cei trei Polo și-au continuat călătoria înspre Veneția însă din nefericire și-au pierdut în diferite întâmplări suferite pe parcurs, o mare parte din averea strânsă în China. Au ajuns la Veneția la anul 1295, după o absență de 24 de ani. La 1298 Marco este făcut prizonier în bătălia de la Curzola între venețieni și genovezi și în închisoare își istorisește amintirile lui Rustichello da Pisa.

Marco s-a căsătorit nobila Donata Badoer cu care a avut trei fiice. S-a stins din viață în anul 1324, la vârsta de 70 de ani.

Manuscrisul controversat

Au circulat în epocă nenumărate versiuni ale Milionului, se vehiculează cifra de 140 de manuscrise în diferite limbi și dialecte. Cuvântul tipărit nu fusese încă introdus în Europa (primul text tiprărit de Gutemberg datează din 1450). Marco însuși avea să corecteze câteva versiuni ale lucrării în manuscris. Textul a suferit modificări atât prin viziunea personală a lui Rustichello da Pisa, care a folosit expresiile și cuvintele cu care el era familiar, cât și prin intervențiile și modificările personale ale scribilor care au copiat succesiv textul. Alții, ca de pildă călugărul Pipino, care a îngrijit traducerea în limba latină a textului, a eliminat cel mai probabil fragmentele considerate eretice din punct de vedere catolic.

Unii cercetători argumentează că Marco și-ar fi imaginat întreaga expediție sau ar fi povestit ceea ce la rândul său auzise de la alți călători întrucât nu menționează câteva elemente fundamentale ale civilizației chineze ca de pildă Marele Zid chinezesc sau ceaiul. De asemenea nu există în analele curții chineze nici o referire concretă la existența celor trei Polo.

Deși este posibil ca unele întâmplări să le fi povestit din auzite, nu putem fi de acord cu acestă ipoteză pentru că în primul rând i-ar fi foarte greu cuiva să-și imagineze în atâta detaliu și cu așa acuratețe nenumăratele locuri, oameni, legende și întâmplări descrise în text decât numai dacă le-ar fi experimentat în mod direct și astfel i s-ar fi întipărit prin experiență personală în memorie. În al doilea rând, știută fiind obișnuința împăraților chinezi de a schimba numele persoanelor pe care le avansau în grad în cadrul curții imperiale, este de bun simț să presupunem că cei trei Polo au primit nume chinezești cu care erau recunoscuți în cadrul curții imperiale și pe care le-au folosit pe întreaga durată a șederii lor pe teritoriul imperiului.

Dar ambele variante rămân totuși supoziții, singurul care poate ști cu adevarat cum au stat lucrurile fiind Marco însuși.

Ecranizări

Povestea lui Marco Polo a cunoscut mai multe ecranizări. În 1938 apărea ”Aventurile lui Marco Polo” cu Gary Cooper. Mai recent (2014-2016) rulează serialul de două sezoane ”Marco Polo” de pe Netflix. În regia lui John Fusco, având în distribuție pe Lorenzo Richelmy (Marco) și Benedict Wong (Kublai Khan), este o ecranizare de succes a acestei cărți.

Il Milione rămâne o carte de o importanță literară deosebită pentru Evul Mediu. El a inspirat și continuă să stârnească imaginația și curiozitatea europenilor pentru civilizația multimilenară a Chinei.

Traduceri în Limba Română

Cea mai recentă traducere a textului în limba română are titlul: ”Cartea lui Messer Marco Polo (zis și Milionul) cetățean al Veneției, în care se istorisesc minunățiile lumii”, Editura Humanitas, 2004, traducere de Emanuel Grosu.

O ediție mai veche este ”Marco Polo Messer – Milione”, apărută în 1984 la Editura Albatros, îngrijită de Ioana Petrescu. O altă traducere este Minunata călătorie a lui Marco Polo, cu ilustrații din Sec. XIV, apărută în 1939 la Editura Cuvântul Româneasc sub îngrijirea lui Gh.I. Georgescu.

Note bibliografice

• Marco Polo – Il Milione, versione integrale
• Marco Polo – Sojourn in China
• Captivating History – The silk road, 2020, Poland

Acest articol este o creație originală protejată de drepturi de autor. Vă rugăm să nu copiați textul sau fragmente din acesta fără consimțământul nostru expres.

RECOMANDĂRI

Împodobește-ți Desktop-ul cu Wallpaper-ul nostru Gratuit!
Eleganță Asiatică într-un Wallpaper Exclusiv!

Vino în comunitatea noastră, înscrie-te la Newsletter și ai acces instantaneu la această bijuterie digitală! Descarcă acum GRATUIT Wallpaper-ul cu Actrițe Celebre din Serialele Chinezești și transformă-ți desktopul într-o operă de artă! ✨🖥️